The Eternal Question (Romanian)

Posted Mar 28, 2012 by Dejan Andov in General Hits: 1,473

Normal 0 false false false EN-GB X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4

PROBLEMA „VEȘNICII”

Adrian Ebens


Atunci când se analizează filiația lui Isus Hristos, suntem imediat confruntaţi cu o nedumerire. Citirea Bibliei în mod corect ne va face să descoperim că Fiul este prezentat în două ipostaze: veşnic şi născut.


Hristos este veşnic – referinţe biblice:

Mica 5:2: “Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuş din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpîni peste Israel, şi a cărui obîrşie se suie pînă în vremuri străvechi, pînă în zilele veciniciei.”

Ioan 8:58: “Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sînt Eu.”

Notă: Referirea la EU SUNT este Unul care este într-o stare de existenţă perpetuă (veşnică).

Evrei 1:8: “pe cînd Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate:...”

Hristos este născut:

Evrei 1:2-4 „la sfîrşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte, ajungînd cu atît mai pe sus de îngeri, cu cît a moştenit un Nume mult mai minunat decît al lor.”

Ioan 1:18: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”

Ioan 3:16: „Căci Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

Ioan 8:42 „Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu: n-am venit dela Mine însumi, ci El M-a trimes.”

Notă: Cuvântul „iese”, („purcede”), înseamnă „a proveni” sau „a veni din”.

Când încercăm să punem aceste două denumiri împreună în mintea noastră, „Veșnic” şi „Fiu născut”, par să nu se potrivească.

Potrivirea laolaltă a acestor două denumiri este o componentă esenţială a înţelegerii Fiului lui Dumnezeu.

Aici ne întalnim cu un mod de gândire obişnuit.

1. Hristos nu a putut ieşi din Tatăl, ca Fiu, deoarece atunci El nu ar fi veşnic.

2. Acest lucru ar însemna că a existat un timp în care Hristos să nu fi existat ca fiinţă.

3. O astfel de sugestie indică o negare a divinităţii sale.

4. Prin urmare, Hristos nu putea fi născut cândva în veşnicie.

În acest punct, cuvântul “născut” sau mai precis “singurul născut”, este obligat să îşi schimbe înţelesul. Citrirea directă a cuvintelor “singurul născut” este:

Monogenēs - singur născut, care este, excusiv - numai unul (născut, copil)

Aşadar, există două moduri în care oamenii, de obicei, se raportează la “născut”:

A. Isus a fost născut la întruparea Lui (când a venit pe pământ )

B. Isus a fost născut spiritual în veşnicie, ceea ce înseamnă că a intrat în rolul unui fiu, dar nu este de fapt un fiu literal.

În oricare dintre aceste cazuri, identitatea lui Hristos este modificată ca să nu mai fie un Fiu adevărat şi literal. Identitatea Sa reală devine necunoscută, cu denumirea de a doua persoană a Dumnezeirii. Nu mai este nici un concept de relaţie între Tatăl şi Fiul, cu excepţia egalitatăţii de putere şi de veşnicie. Aceasta este tot ce se poate înţelege cu adevărat: că amândoi sunt puterea veşnică.

Deci, în această mentalitate, soluţionarea termenilor “Veşnic” şi “Fiu născut” este de a transforma adevărata identitate a denumirii de “Fiu născut”, într-un mister. Prin mister, vreau să spun că identitatea Sa de Fiu devine un mister.

În acest mod de gândire, n-a fost făcută nici o încercare pentru a defini termenul “etern, veşnic” sau “veşnicie”. Presupunerea este în mod simplist făcută, că veşnicia este o extindere infinită de timp care merge la nesfârșit.

Unul dintre lucrurile interesante despre acest proces este că timpul sfârşeşte prin a fi constant (sau infinit) şi Hristos este cel care se schimbă. În acest scenariu, cine este supus cui?

Pe ce bază facem presupunerea că timpul este constant? Ce înseamnă de fapt cuvântul Biblic „veşnic” sau „etern”?

*Din H5956, ascuns cum trebuie, este punctul de dispariţie; în mod general timp în afara gândului (trecut sau viitor), asceasta este (practic) eternitate, veşnicie; adverbe de frecventă (în special cu prefixul prepoziţional) întotdeauna: - întotdeauna (-e), vechi (timp), dincolo de un timp anume, durată, veşnic.

Conceptul Biblic de eternitate este ceva ce este ascuns, este timp care depăşeşte înţelegerea, ceea ce înseamnă că este dincolo de ceea ce poate ajunge minţile noastre. Dacă ceva este ascuns sau este dincolo de punctul de dispariţie, nu putem trage o concluzie corectă în minţile noastre.

Biblia spune:

Deut. 29:29 „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, dar aceste lucruri, care sunt descoperite ne aparţin nouă şi copiiilor noştri pentru totdeauna, ca să putem face toate cuvintele acestei legi.”

Biblia defineşte veșnicia ca pe ceva ce este ascuns, Dumnezeu nu ne-a descoperit acesta, este dincolo de înţelegerea noastră. A impune conceptul nostru finit de timp la veșnicie este o încercare de a privi în lucrurile pe care Dumnezeu n-a intenţionat niciodată să le înţelegem.

Conceptul de timp este constant pentru noi, ca fiinte umane. Dacă forţăm acest concept asupra veșnicii nu facem decât să proiectăm condiţia umană peste cea a Dumnezeirii. Este posibil ca aceasta să fie o formă de idolatrie, să faci Fiul lui Dumnezeu, o extensie a noastră. Dacă noi trăim în timp, atunci și Fiul trebuie să trăiască în timp, El trebuie să fie ca noi.

Este complet absurd să-L măsurăm pe Hristos, prin ceva ce El a făcut. Biblia spune că toate lucrurile au fost făcute de către Hristos şi nimic nu a fost făcut fără Hristos. Ioan 1:3. Aceasta include și timpul.

De aceea, în loc să transformăm identitatea Fiului lui Dumnezeu într-un mister, de ce nu putem permite ca veșnicia să fie un mister? Dacă vom face acest lucru şi ne vom limita la existenţa noastră finită, atunci termenii “Veşnic” şi “Fiul născut” vor fi în armonie completă. Vom avea dificultăți doar atunci când vom presupune că am ajuns la misterul veșnicii, ceva ce Dumnezeu nu ne-a revelat.

Mă voi grăbi să adaug că procesul prin care Hristos a devenit Fiu, este cu siguranţă un mister. Acesta este total dincolo de capacitatea noastră de înţelegere cum Dumnezeu face oricare dintre aceste lucruri, dar vorbim despre identitatea Fiului - acesta nu este un mister, ne-a fost descoperit de Dumnezeu că Hristos a primit totul de la Dumnezeu şi aceasta Îl face să fie Fiu. Pe de altă parte, Dumnezeu nu ne-a descoperit ce este veșnicia sau cum funcţionează - acesta este un mister.

Acesta este singurul mod în care putem spune cu adevărat că Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. Noi trebuie să-I permitem lui Hristos să fie constant şi timpul şi veşnicia să fie modificabile. Un eşec în a face acest lucru duce la distrugerea ințelegerii Fiului născut din veşnicie şi aceasta, prietenii mei, este exact ceea ce Satana a dorit de la început.

Deci, unde veți plasa misterul? Pe denumirea singurului Fiu Născut al Tatalui sau pe veșnicie?